„Magazin agricol” - singura revistă gratuită de agricultură care ajunge la ţară!
Revista „Magazin agricol” şi portalul de ştiri agricole www.magri.ro sunt produsele media ale companiei Tensor SRL, societate prezentă pe piaţa românească de 14 ani.
Filosofia „Magazin agricol” este una simplă: suntem aici pentru că agricultorii români au nevoie de noi! Până acum doi ani nu a existat în România o publicaţie care să ajungă la ţară, direct în mâinile micilor şi marilor producători. Revista „Magazin agricol” face tocmai acest lucru! Este distribuită la ţară şi este distribuită gratuit pentru ca orice agricultor român să o poată citi!
La standurile din sate sau acasă, prin abonament
Revista „Magazin agricol” a fost lansată pe piaţă în aprilie 2008 şi a reuşit să devină, în scurt timp, un model pentru publicaţiile agricole din România şi din Europa. Cu un tiraj lunar de 10.000 de exemplare şi cu o distribuţie gratuită, revista noastră este singura care ajunge şi la ţară. Lipsa chioşcurilor de ziare din sate şi comune face imposibilă distribuţia publicaţiilor plătite, care nu au unde să se vândă. Pentru că este gratuită, revista „Magazin agricol” are avantajul că poate fi distribuită şi la ţară.
Revista „Magazin agricol” poate fi achiziţionată fie de la standurile amplasate în sate şi la partenerii noştri locali, fie printr-o formă unică de abonare: cititorii vor primi revista acasă gratuit, plătind doar taxele poştale.
Jurnalişti profesionişti şi experţi agricoli
Echipa revistei „Magazin agricol” este formată din jurnalişti profesionişti şi experţi în agricultură. Din echipa redacţională fac parte şi mai mulţi corespondenţi teritoriali aflaţi aproape de agricultori, în cele mai importante judeţe ale ţării.
Singura revistă cu acces la cele mai mari agenţii de ştiri din ţară şi din lume
Revista „Magazin agricol” înseamnă, în primul rând, actualitate agricolă. Nimic nu este mai important decât să fii informat la timp - aceasta este deviza jurnaliştilor noştri. Trebuie să fiţi primii care află despre fondurile europene, trebuie să fiţi primii care ştiu ce decid autorităţile române şi cele ale Uniunii Europene (UE), trebuie să fiţi primii care află noutăţile mondiale de pe piaţă. „Magazin agricol” este singura revista din ţară care participă la cele mai mari expoziţii din ţară şi din lume, Salonul Internaţional de Agricultură de la Paris (Franţa), Campionatul Mondial de Arat, Expoziţia viticolă „Enovitis in campo” din Italia, Expoziţia internaţională pentru industria vinului şi a echipamentelor de îmbuteliere „Simei” din Milano (Italia), Expoziţia internaţională pentru industria fructelor, legumiculturii, viticulturii şi vinificaţiei „Sitevi” de la Montpellier (Franţa), Expoziţia de utilaje agricole „Eima International”, Expoziţia internaţională specializată de maşini, echipamente şi tehnologii pentru complexul agroindustrial „Moldagrotech” de la Chişinău (Republica Moldova), Târgul internaţional „IndAgra Farm” din Bucureşti, Expoziţia internaţională „RomAgroTec”, Expoziţia internaţională „Agraria” din Cluj-Napoca şi multe altele.
Încă de la primul număr, revista noastră s-a impus prin conţinutul articolelor sale, fiind singura publicaţie agricolă din România care are abonament la agenţia de ştiri şi imagini Mediafax, furnizor, printre altele, al prestigioasei agenţii internaţionale Reuters. Baza de ştiri Mediafax le asigură cititorilor noştri acces la cele mai importante informaţii naţionale şi internaţionale din domeniul agricol.
Afacerile de succes şi poveştile fermierilor care au reuşit să facă profit din agricultură, interviurile cu personajele importante care influenţează mersul agriculturii româneşti şi reportajele de pe teren completează conţinutul publicaţiei.
Revista care organizează cel mai mare concurs pentru agricultori
Revista „Magazin agricol” este partener media al celor mai importante târguri şi expoziţii agricole din ţară. De doi ani încoace, revista noastră organizează tombola vizitatorilor în cadrul Expoziţiei Internaţionale de Echipamente şi Produse din Domeniul Agriculturii şi Zootehniei „IndAgra Farm” din Bucureşti. „Recolte mai bogate cu premii câştigate”, cel mai mare concurs pentru agricultori, a fost organizat, anul acesta, pentru a doua oară consecutiv, de revista „Magazin agricol”, Romexpo, compania Lantec Industries SRL şi de partenerii lor. Premiile totale au depăşit 15.000 de lei, iar marele câştigător, fidel cititor al revistei noastre, a plecat acasă cu un motocultor în valoare de peste 8.000 de lei.
Recoltă bogată!










