Siloz de cereale cu bani europeni

Articol de Andrei Jujan
Adăugat la 25 august, 2011, în Agroafaceri de succes

Compania Eurosiloz SA a primit fonduri europene nerambursabile de aproximativ 1,1 milioane de euro, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), pentru a moderniza şi dota cu echipamente şi maşini noi un siloz de cereale din comuna teleormăneană Drăgăneşti-Vlaşca

Compania Eurosiloz SA şi-a modernizat un siloz de cereale din comuna teleormăneană Drăgăneşti-Vlaşca după ce, la sfârşitul anului 2008, a primit fonduri europene nerambursabile de aproximativ 1,1 milioane de euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Compania, deţinută de omul italian de afaceri Valter Raffini, a făcut un proiect de cerere de finanţare prin Măsura 123 - Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere. Proiectul a fost declarat eligibil, iar banii solicitaţi au fost viraţi în contul omului de afaceri. Din aceştia a fost modernizat silozul din Drăgăneşti-Vlaşca, fiind dotat cu 8 maşini de transportat cereale şi cu un set complet de echipamente şi tehnologii pentru depozitarea şi uscarea cerealelor. Este a doua oară când compania Eurosiloz SA obţine fonduri europene după ce, în anul 2006, a primit 2 milioane de euro prin programul SAPARD pentru mărirea capacităţii de depozitare la un alt siloz pe care îl deţine, în Turnu-Măgurele. Patronul companiei, omul italian de afaceri Valter Raffini, spune că fondurile europene se pot obţine foarte uşor dacă ştii exact pentru ce vrei să ceri banii şi dacă ai partea de bani necesară cofinanţării.

Când a început afacerile în agricultura românească, acum 11 ani, Valter Raffini nu avea niciun pic de experienţă în domeniul agricol. "Eu am terminat studii de comerţ, nu agricole. Dar, ca om de afaceri, când am venit în România, mi-am dat seama că afacerile agricole au potenţial. Nu trebuie să fii specialist agronom să îţi dai seama că, într-o ţară unde este mult teren fertil şi nelucrat, afacerile agricole vor reuşi", spune italianul. După 11 ani, compania pe care a fondat-o, Eurosiloz SA, deţine două silozuri în judeţul Teleorman, unul în Drăgăneşti-Vlaşca şi un altul în Turnu-Măgurele. Cele două silozuri au o capacitate totală de 45.000 de tone de cereale şi depozitează recolta de pe aproximativ 50.000 de hectare de teren. Ele pot usca zilnic peste 1.600 de tone de cereale. Silozurile tranzacţionează, într-un an, peste 80.000 de tone de cereale, ceea ce reprezintă peste 90% din marfa totală care se usucă şi se depozitează în silozurile sale. 
Valter Raffini spune că a încheiat un parteneriat cu producătorii, care este profitabil pentru ambele părţi. "Eu am o înţelgere cu agricultorii. Dacă grâul se vinde la siloz, îi scutesc de cheltuielile cu uscarea şi depozitarea", explică omul italian de afaceri. Compania Eurosiloz SA are, în prezent, în jur de 100 de fermieri cu care lucrează constant. "În judeţul Teleorman sunt cam 100 de fermieri cu care lucrăm de mai mulţi ani şi pe care îi cunosc foarte bine. Majoritatea au în jur de 500 - 600 de hectare. Lucrăm, bineînţeles, şi cu agricultori mai mici, care au 10 - 11 hectare de teren", spune Valter Raffini. "Sunt foarte apropiat de clienţii mei, cu mulţi am şi relaţii de amiciţie. Pe unii i-am şi ajutat, i-am sprijinit când au vrut să acceseze fonduri europene. Fermierii muncesc 364 de zile pe an şi culeg roadele în a 365-a zi. Este o meserie grea, nesigură, au nevoie de sprijin, iar, dacă pot, îi ajut, ceea ce este normal pentru că dacă fermierilor le merge bine, îmi merge şi mie bine", completează italianul.

S-a bazat pe fondurile europene
Compania Eurosiloz SA s-a clădit pe investiţii, dar omul italian de afaceri Valter Raffini a apelat şi la finanţare din fonduri europene. În anul 2006, a reuşit să obţină o finanţare de 2 milioane de euro prin programul SAPARD pentru mărirea capacităţii de depozitare şi îmbunătăţirea tehnologiei la silozul pe care-l deţinea în Turnu-Măgurele. Reprezentanţii companiei au decis atunci să depună şi un proiect de cerere de finanţare prin Măsura 123 - Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru un alt siloz, din comuna Drăgăneşti-Vlaşca. Proiectul a fost aprobat, iar, la sfârşitul anului 2008, compania a primit fonduri europene nerambursabile de aproximativ 1,1 milioane de euro. Cu aceşti bani a fost modernizat silozul din Drăgăneşti-Vlaşca, fiind dotat cu 8 maşini de transportat cereale şi cu un set complet de echipamente şi tehnologii pentru depozitarea şi uscarea cerealelor, printre care un distilator de apă, un spălător de gluten şi un braţ telescopic pentu încărcarea camioanelor. 

Secretul obţinerii de fonduri europene: să ştii ce vrei
Omul italian de afaceri Valter Raffini spune că obţinerea de fonduri europene în România este destul de simplă, atât timp cât ştii ce vrei să faci cu banii şi poţi să acoperi cofinanţarea. "Dacă ştii de la bun început pentru ce soliciţi finanţare, procesul de selecţie este destul de clar. Normal că, dacă îţi dai seama că nu ai făcut calculele cum trebuie sau dacă te răzgândeşti şi vrei să faci alte achiziţii cu banii obţinuţi, lucrurile se complică", explică italianul. "Avantajul nostru este că am ştiut de fiecare dată foarte clar ce facem cu banii. Şi, când am depus cerere pentru programul SAPARD, şi acum, când am depus pentu FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, din care Uniunea Europeană finanţează Programul Naţional de Dezvoltare Rurală - n.red.). Un alt avantaj al nostru este că am obţinut foarte uşor cofinanţarea de la bancă pentru că am avut cu ce să garantăm. Şi, nu în ultimul rând, ne-a ajutat foarte mult firma de consultanţă care ne-a uşurat o mare parte din muncă", spune Valter Raffini. 
Documentele Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), instituţia care aprobă proiectele de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), arată că dosarul depus de Eurosiloz SA pentru silozul din comuna Drăgăneşti-Vlaşca a fost foarte bun. El a fost ales, potrivit documentelor APDRP, pentru că investiţia vine şi în ajutorul agricultorilor din judeţ care, în marea lor parte, nu deţin utilaje specializate de transportare a cerealelor, iar, prin investiţia făcută de Eurosiloz SA, aceasta va putea ridica recolta de cereale direct de pe terenul agricol. 

Eurosiloz vrea să acceseze din nou fonduri europene
Valter Raffini spune că va mai depune încă un proiect de finanţare din fonduri europene pentru că vrea să beneficieze de ajutorul pe care Uniunea Europeană îl acordă agriculturii româneşti. Omul italian de afaceri este nemulţumit, însă, de un criteriu de selecţie a fondurilor, care spune că agricultorii şi companiile care au mai obţinut finanţare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) primesc un punctaj mai mic atunci când solicită din nou bani. "Nu înţeleg de ce, în criteriile de selecţie a dosarelor, se pune mult accentul pe faptul că agricultorii nu trebuie să mai fi beneficiat de fonduri FEADR. Din contră, dacă eu am demonstrat că am dus la bun sfârşit un proiect de finanţare, l-am încheiat la timp, nu ar trebui să am un avantaj? Sunt foarte mulţi beneficiari care întrerup proiectele pentru că nu au bani să continue finanţarea, iar eu, care pot să acopăr cheltuielile, sunt dezavantajat în procesul de selecţie", se plânge omul italian de afaceri Valter Raffini. 

 "România are potenţial agricol foarte mare, dar are nevoie de investiţii în tehnologii"
Omul italian de afaceri Valter Raffini spune că, în cei 11 ani de când lucrează la noi ţară, a sesizat o creştere vizibilă a producţiei şi productivităţii agricole din România. "Lucrurile s-au schimbat mult în bine faţă de acum 11 ani. Mulţi  fermieri cu care colaborez de ani întregi au început cu 11 hectare şi acum au în jur de 800 - 900 de hectare. Se simte o creştere şi a calităţii grâului, şi a productivităţii pe hectar", spune italianul. "România are potenţial agricol foarte mare, dar are nevoie de investiţii în tehnologii", este de părere patronul companiei Eurosiloz SA, omul italian de afaceri Valter Raffini.



Citeşte revista

Parteneri

eagro

UMET 2012

Romanian Agribusiness Conference

ROENERGY

Carpatica

Timisoara 2012

Contract

Contract

banner agraria

banner agriplanta

banner agralim

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player