Fă-ţi abonament la revista Magazin agricol
Adăugat la 23 august, 2011, în Agroafaceri de succes
Pákó Zsolt-Gábor este inginer agronom din satul Chelinţa (judeţul Covasna) şi cultivă, pe 92 de hectare de teren, porumb, grâu, cartofi şi sfeclă de zahăr. Afacerea lui a fost începută de tatăl său încă din 1991, iar, după terminarea studiilor agricole, Pákó Zsolt-Gábor a preluat frâiele. Tânărul inginer, care s-a abonat la revista "Magazin agricol" în luna aprilie, spune că citeşte publicaţia noastră pentru a fi cât mai informat despre fermele fitotehnice.
A preluat afacerea familiei
Tatăl lui Pákó Zsolt-Gábor, Pákó Gavril, a pornit afacerea agricolă în 1991, la început sub forma unei ferme de familie. Învăţător în satul Chelinţa (judeţul Covasna), bătrânul Pákó Gavril a preferat să renunţe la catedră pentru a dezvolta afacerea şi pentru a se dedica muncii câmpului. Fiul său, Pákó Zsolt-Gábor, a prins drag de agricultură aşa că, în anul 2000, după terminarea liceului, s-a înscris la Facultatea de Agricultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca. "Am plecat să ma specializez la USAMV, în Cluj-Napoca, şi când m-a întors, în 2005, am preluat frăiele fermei. Avea atunci doar 45 de hectare în lucru, deşi când plecasem la facultate reuşise să strângă aproape 80 de hectare. Îi fusese greu tatălui meu în acea perioadă, au fost multe dificultăţi financiare", povesteşte ing. Pákó Zsolt-Gábor. "Cu multă muncă şi, la fel, cu mari greutăţi financiare, am reuşit să o aduc acum, în aproape 6 ani, la 92 de hectare", mai spune inginerul agronom.
"Suntem doar 3 agricultori în tot satul"
Ing. Pákó Zsolt-Gábor îşi împarte cele 92 de hectare în culturi de porumb, grâu, cartofi şi sfeclă de zahăr. Din întreaga suprafaţă agricolă, doar 4 hectare sunt proprietate personală, restul suprafeţei fiind arendată de la restul locuitorilor satului. Inginerul agronom spune că nu i-a fost greu să se extindă în condiţiile în care în zonă mai sunt doar alţi 2 agricultori. "În satul nostru toţi sunt debitori de lemne, este o meserie tradiţională pe aici. Agricultori suntem numai eu şi încă doi consăteni, care lucrează la comun. Suntem doar trei agricultori în tot satul", ne spune ing. Pákó Zsolt-Gábor. Exploataţia agricolă este lucrată cu trei tractoare pe care familia la îngrijeşte cu grijă, mai ales că unul dintre ele este foarte vechi, fabricat în 1973. "Terenul îl lucrăm şi noi cu ce putem, cu ce avem. Mai cu utilaje, mai cu rable. Avem un tractor din 1990, unul din 1973 şi încă unul, mai nou, din 2004", povesteşte inginerul agronom.
"La acordarea fondurilor europene, suntem mai catolici decât papa"
Ing. Pákó Zsolt-Gábor spune că a reuşit să obţină anul trecut fonduri europene prin Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri. "M-am zbătut să obţin finanţare europeană prin Măsura 112 şi am primit 25.000 de euro, dar cu mare dificultate. E foarte multă birocraţie pentru accesarea fondurilor europene şi îţi ocupă mult timp", spune inginerul agronom. "La acordarea fondurilor europene, suntem mai catolici decât papa. Spre exemplu, în actele mele pentru finanţare apărea o mică diferenţă. În unele locuri, numele meu era scris cu liniuţă, în altele, fără liniuţă. A trebuit să modific o gramadă de documente numai din această pricină", explică ing. Pákó Zsolt-Gábor. El speră ca procedura de accesare a fondurilor să se simplifice pentru că, altfel, nu mai este tentat să aplice pentru un nou proiect de finanţare, chiar dacă se pot obţine fonduri destul de mari. "Atunci când vezi că trebuie să mergi la atâtea agenţii pentru a primi tot felul de documente, mai mult te cam trage în jos decât să re ajute", mai spune ing. Pákó Zsolt-Gábor.
"În revista Magazin agricol
Faceţi-vă abonament cu doar 30 de lei!
Dacă doriţi să primiţi gratuit revista noastră, acasă, la fermă sau la birou, aveţi la dispoziţie două tipuri de abonament:
- '6 - recoltă de sezon": 6 luni, la preţul total de 30 de lei
- "12 - an roditor": 12 luni, la preţul total de 60 de lei
Abonaţi-vă în doi paşi
Dacă v-aţi hotărât să vă faceţi abonamente, aveţi de urmat doar doi paşi simpli:
Pasul 1: Plătiţi contravaloarea abonamentului la poştă sau la orice bancă
Număr cont (IBAN): RO 93 BPOS 734 06 72 30 77 RON 01
Banca unde este deschis contul: Bancpost Drumul Taberei, Bucureşti
Beneficiar: SC Tensor SRL (CUI: RO 84 38 872)
Detalii de plată: Contravaloare taxă de expediere abonament revista "Magazin agricol"
Pasul 2: Confirmaţi telefonic înscrierea în lista de abonaţi a revistei "Magazin agricol"
Pentru a fi siguri că aţi fost înscrişi în lista de abonaţi ai revistei "Magazin agricol" este bine să sunaţi la numărul de telefon al redacţiei (021.326.13.17, tarif normal) şi să vă lasaţi numele, adresa şi datele ordinului de plată care confirmă achitarea abonamentului.










