Cum cresc francezii vaci la malul oceanului
Articol de Andrei Jujan
Adăugat la 13 februarie, 2012, în Agroafaceri de succes
Adăugat la 13 februarie, 2012, în Agroafaceri de succes
Ferma de bovine a soţilor Thierry şi Naryse Bourgeault, din localitatea Epiniac, regiunea Bretania (Franţa), nu se deosebeşte cu mult de majoritatea fermelor zootehnice de care abundă provincia din nord-vestul Franţei. Cu un efectiv de 120 de animale, ferma celor doi harnici, dar modeşti fermieri intră în categoria exploataţiilor medii şi productive care duc în cârcă agricultura şi o bună parte a economiei franceze. Si, totusi, ferma familiei Bourgeault are ceva aparte, productii-record de lapte, de câte 9.600 de litri / cap de animal / an. Ce se afla asuns în spatele acestei performante în productia de lapte? Sa fie, oare, vorba despre acel „je ne sais quoi“ care, indiferent în ce colt al fermei te-ai afla, te face sa simti un aer de vacanta si care, parca, îti garanteaza ca vacile crescute pe aceste plaiuri nu pot da decât lapte de calitate si carne frageda si gustoasa? Sa fie farmecul locului, aerul curat al Oceanului Atlantic, poate arhitectura splendida a cladirii principale, veche de peste 200 de ani? Poate ospitalitatea celor doi fermieri care, prin fiecare gest si cuvânt al lor, îti lasa impresia ca practica cea mai frumoasa meserie din lume? Sau, poate, toate acestea la un loc...?
Bretania, agricultură la superlativ
Regiunea Bretania, situata în nord-vestul Frantei, pe o peninsula de circa 30.000 de kilometri patrati, este una dintre provinciile franceze cele mai vechi si mai pline de
istorie. Flancata la nord de Canalul Mânecii, peste care, nu departe, se afla teritoriile britanice, iar, la vest, de Oceanul Atlantic, Bretania îsi are radacinile istorice înca din epoca primitiva, fiind considerata inima culturii megaliticii. În Antichitate, aici s-a situat unul dintre cele sase neamuri celtice, ceea ce explica si numele regiunii de Bretania sau „Mica Britanie“ (în raport cu Marea Britanie).
În secolul al XVI-lea, Bretania a fost alipita Frantei si, cu timpul, datorita accesului la ocean, dar si progresului agriculturii din regiune, a devenit una dintre cele mai dinamice zone economice ale Frantei si
chiar ale Europei. În prezent, Bretania este una dintre cele mai bogate regiuni agricole franceze, fiind cunoscuta, mai ales, datorita fermelor zootehnice de dimensiuni medii care reusesc, an de an, sa obtina productii-record, fie ca vorbim de productia de lapte sau de cea de carne.
Fermă veche de peste 200 de ani
Epiniac este o mica localitate de pe coasta Oceanului Atlantic, situata în Bretania, si are o populatie nu mai mare de 1.000 de locuitori. Majoritatea sunt crescatori de animale, în special vaci de lapte si carne. Sotii Thierry si Naryse Bourgeault provin dintr-o familie cu veche traditie în agricultura.
Pasiunea o mostenesc de la stramosi, de la parinti, bunici si strabunici. Niciunul dintre cei doi soti nu stie de când agricultura a devenit ocupatia principala a familiei lor. „Cresterea animalelor am
mostenit-o de la parinti, iar ei de la bunici. Este o traditie straveche a familiei noastre. Nu stim de când“, ne-a spus Thierry Bourgeault. Singurul reper ar fi cladirea principala a fermei, unde locuiesc cei doi fermieri, un edificiu din caramida care a fost ridicat acum mai bine de 200 de ani.
„Cladirea a fost construita înca de când a fost construita ferma noastra. Stiu ca undeva pe la 1800“, ne-a povestit fermierul.
120 de vaci fericite
Ferma soţilor Bourgeault are o dimensiune medie pentru regiunea Bretania. Ei cresc 120 de vaci, 80 de bovine sunt din cunoscuta rasă germană Holstein, iar alte 40 de bovine sunt din
rasa franţuzească Charolais. Vacile de lapte, cele Holstein, produc, în medie, 9.600 de litri / cap de animal / an.
Semnificativ, daca ne gândim ca productia medie la noi în ţara este de 4.000 de litri / cap de animal / an. Ferma are o cameră de muls de 12 locuri. „Mulgem vacile zilnic, timp de 300 de zile pe an.
Nu este un procedeu foarte complicat. Practic, cu ajutorul aparatelor din camera de muls, terminam cu toate vacile în mai putin de 90 de minute“, ne-a explicat Naryse Bourgeault.
Pe lânga cele 80 de bovine pentru lapte, fermierii mai cresc alte 40 de bovine din rasa frantuzească Charolais.
„Vacile Charolais le crestem pentru carne, lucru specific rasei. Si, ca orice francez, va pot spune clar ca vacutele Charolais sunt mult mai frumoase decât vacutele Holstein“, ne-a spus, facând o gluma la adresa germanilor, fermierul Thierry Bourgeault. De la cele 40 de vaci de carne, cei doi soti vând, anual, în medie 20 de vitei la o greutate de aproximativ 550 de kilograme fiecare.
Nutretul necesar întretinerii fermei este obtinut din producţie proprie, cei doi soţi au o exploataţie de aproximativ 35 de hectare de teren arabil, pe care cultiva grâu si porumb.
Cifră de afacere: 260.000 de euro / an.
Afacerea celor doi soţi este una productivă, chiar foarte productiva pentru o ferma de dimensiuni medii si în comparatie cu cele din tara noastra. Am calculat împreuna cu cei doi fermieri care este cifra lor de afaceri. Cum primesc, în medie, 0,35 de euro / litru de lapte vândut la procesator, iar întreaga ferma are o cota de lapte pentru vânzare de 680.000 de litri/ an, acest lucru înseamna ca venituri totale uale sunt de 238.000 de euro. La aceasta suma se mai adauga banii încasati pe vânzarea celor 20 de vitei, pretul fiind de aproximativ 1.000 de euro / cap de animal, adica un total de 20.000 de euro. Nu este de neglijat nici plata la hectar pe care o încaseaza fermierii pentru cele 35 de hectare de teren arabil si care, în Franta, are valoarea de 355 de euro/ hectar/an, adica, în total, 12.500 de euro/an. La final, dupa ce tragem linie, ajungem la o cifra de afaceri anuala de aproximativ 260.000 de euro, destul de mult pentru o ferma de familie de dimensiuni medii.
Comparatia cu România ne dezavantajeaza la toate capitolele. O astfel de ferma industriala, în România, produce, în medie, 6.000 de litri / cap de animal / an, care sunt vânduti catre procesatori la un pret de 0,25 de euro/litru. În plus, pentru un vitel vândut se primesc maximum 750 de euro, iar plata la hectar are valoarea de 170 de euro/ hectar/an. Un calcul simplu ne arata ca o ferma cu acelasi numar de animale si acelasi teren arabil ca cea a sotilor Bourgeault ar încasa, anual în România, 141.000 de euro, putin peste jumatate din cifra de afaceri a fermei franceze.
Productia de lapte în statele membre ale Uniunii Europene (UE) este reglementata si limitata prin lege deoarece exista riscul supraproductiei, care ar duce la o scadere a pretului si la crearea de stocuri de lapte. Pentru a împiedica acest lucru, Uniunea Europeana introdus, în anii ’90, asanumitul sistem de cota de lapte. Anticipând nivelul cererii pe piata de lapte, Uniunea Europeana calculeaza, anual, pentru fiecare stat membru o cota nationala de lapte, care este formata din cotele de lapte ale fiecarui fermier în parte din tara respectiva. În cazul în care un stat membru depaseste cota de lapte, acesta este penalizat de catre Uniune si i se va reduce din cota pe anul urmator. Acest sistem si-a demonstrat, însa, limitele, în anul 2009, când pretul laptelui a scazut, totusi, sub pretul de productie, ceea ce a facut ca multi fermieri din vestul Europei, sa riste falimentul. Acel an a fost unul al protestelor. Multi fermieri din Franta, Germania si Belgia, tarile cele mai afectate de scaderea pretului, au varsat pe strazi tone de lapte, în semn de protest fata de politica Uniunii Europene. Thierry Bourgeault îsi aminteste ca 2009 a fost un an dificil si pentru el si ca a sustinut protestul colegilor de breasla, desi nu s-a numarat printre protestatari.
Ca urmare a esecului acestui sistem de cote de lapte, Uniunea Europeana va renunta, din anul 2014, la cota de lapte, dar va introduce alte reglementari pentru fermele de bovine, asa-numitele criterii de eco-conditionalitate. Practic, crescatorul nu mai trebuie sa fie atent sa produca doar cât are voie prin cota destinata, ci trebuie sa fie atent sa nu încalce standardele de mediu. Thierry Bourgeault considera
ca renuntarea la cota de lapte nu va însemna liberalizarea pietei laptelui pentru ca noile reglementari ar putea fi chiar mai restrictive. „Din 2014 se va renunta la cota de lapte, dar intra în discutie criteriile
de eco-conditionalitate. Spre exemplu, vei putea folosi o cantitate limitata de azot pe hectar, ceea ce ar putea contribui, la final, la necesitatea de a produce chiar mai putin decât suntem constrânsi acum prin cota de lapte, asa ca renuntarea la cota de lapte ar putea limita si mai mult productia fermelor“, ne-a explicat fermierul francez Thierry Bourgeault.
Citeşte alte articole
Citeşte revista 
Parteneri
