Culturile de rapiţă - recolta de energie

În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi agricultori români renunţă la culturile tradiţionale de cereale şi leguminoase pentru culturile de rapiţă. Rapiţa este folosită pentru fabricarea de ulei alimentar şi, mai nou, de biodiesel, iar căutarea tot mai mare pe care o are pe piaţa producătorilor de biocarburanţi şi subvenţiile pe care le acordă Uniunea Europeană şi statul român fac din cultivarea ei o afacere foarte bănoasă. În plus, viitorul este al biocombustibililor în condiţiile în care actualele surse de energie sunt pe terminate, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) estimând că în 15 - 20 de ani, un sfert din energia şi combustibilii folosiţi în lume vor proveni din biomasă sau din surse alternative.

Rapiţa este o plantă foarte sensibilă, mai ales la schimbările bruşte de temperatură şi de umiditate, aşa că nu este deloc treabă uşoară să obţii o recoltă bună. Ca să nu mai vorbim că aceste plante trebuie să îndeplinească standarde speciale de calitate pentru a putea fi folosite la fabricarea biocarburanţilor.

Rapiţa este de două tipuri, colza (de talie mare) şi naveta (de talie mică). Rapiţa colza se foloseşte pentru fabricarea biodieselului şi are mare căutare printre producătorii de biocarburanţi.

SEMĂNATUL se face pe un teren arat normal executat la adâncimea la care să nu se scoată bulgări şi discuit imediat. Sămânţa, ca şi soiul utilizat, constituie un factor biologic deosebit de important pentru eficienţa cultivării rapiţei. Ea trebuie să fie proaspătă, din anul însămânţării, cu puritate de cel puţin 98% şi capacitate de germinaţie de cel puţin 85% şi cu o valoare cât mai mare a MMB (masa o mie de boabe). 

Rapiţa colza se seamănă în perioada 5 - 15 septembrie în zona de sud a ţării şi 1 - 10 septembrie în celelalte zone. Cantitatea de seminţe la hectar prin care se asigură desimea optimă a plantelor este dependentă de soiul utilizat şi condiţiile culturale, dar cantitatea medie este de 12 kg/ha, ceea ce asigură, astfel, cel puţin 100 de plante recoltabile la un metru pătrat.

ÎNGRIJIREA solului după semănat în tehnologia culturii rapiţei nu sunt foarte laborioase şi nici obligatorii. Principalele lucrări care se pot aplica, după caz, sunt tăvălugitul şi eliminarea excesului de apă. 

Tăvălugitul după semănat este util pe terenurile care au rămas bulgăroase şi cu sămânţa neîncorporată. Tăvălugitul este util şi după semănatul rapiţei, dar trebuie urmărit ca solul să fie bine urcat, altfel aderă la tăvălug şi se tasează excesiv. Se utilizează tăvălugul inelar. 

Eliminarea apei de pe semănăturile de rapiţă este necesară deoarece băltirea apei provoacă moartea plantelor din cauza lipsei de aer. Pentru prevenire, imediat după semănat sau la desprimăvărare, se trasează brazde pentru scurgerea apei de pe terenurile cu exces de umiditate.

Trebuie ştiut şi că nu se pot obţine producţii satisfăcătoare şi profitabile fără a aplica un minim de măsuri de combatere a buruienilor din culturile de rapiţă. 

   

RECOLTAREA rapiţei începe la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie. Lucrările de recoltare trebuie făcute cu mare grijă pentru că pagubele pot fi însemnate deoarece seminţele de rapiţă se scutură uşor. De aceea trebuie stabilit cu mare atenţie care este momentul prielnic pentru începerea recoltării. Întârzierea recoltării poate duce la pierderi şi de 50% pentru că tecile de rapiţă plesnesc, iar seminţele se scutură. Recoltarea rapiţei se face atunci când plantele sunt aplecate, întreg lanul capătă o culoarea galbenă ruginie, tecile sunt galbene-liliachii, iar pe seminţe se pot observa puncte cafenii. 

Recoltarea se poate face în două moduri, fie într-o fază, cu combina de cereale, fie în două faze, cu vindroverul şi, apoi, cu combina.

Recoltarea într-o fază

Se face după şapte-nouă zile de la aplicarea tratamentelor cu desicanţi, recoltarea seminţelor făcându-se cu combina direct din lan. Aplicarea desicantului se face în funcţie de desicantul folosit, fie când silicvele au devenit galbene-liliachi şi a început colorarea seminţelor, fie cu zece zile înainte de recoltare când o treime din silicvele din zone de mijloc sunt galbene. 

Recoltarea efectivă începe când umiditatea seminţelor a scăzut sub 16%. După recoltare se face precurăţirea seminţelor şi reducerea umidităţii prin lopătare sau, pe cale artificială, cu echipamente speciale. Pentru a nu scutura tecile, combina trebuie să înainteze foarte uşor, cam cu vreo 2 - 3  km/oră, şi trebuie fixată rotirea rabatorului la maxim 20 rotaţii/minut.

Metoda de recoltare directă cu combina este eficientă numai dacă pierderile sunt minime şi există posibilităţi de uscare a seminţei. Cu toate măsurile de precauţie, această metodă de recoltare duce la pierderi însemnate, boabele au conţinut ridicat de apă, iar în masa lor se găsesc resturi de tulpini cu umiditate ridicată.

Recoltare în două faze

Se face când plantele au devenit galbene, seminţele au început să aibă culoarea brun, sunt tari şi au umiditatea de 30%. Tăierea plantelor se face cu vindroverul la înălţimea de 20 - 30 cm. În câteva zile plantele ajung la umiditatea de 12 - 14%, moment în care se poate începe treieratul cu combina, din mers, tăind miriştea sub brazda de rapiţă. Treieratul se face cu combina echipată cu ridicător de brazdă. Se poate lăsa o mirişte mai înaltă (30 - 40 cm), iar combina taie miriştea de sub plantele (brazdele) recoltate care sunt astfel conduse la aparatul de treierat. Această metodă prezintă avantajul că se obţin seminţe cu un conţinut redus de umiditate şi fără prea multe impurităţi. Prin această metodă pierderile de seminţe sunt practic foarte reduse, astfel productivitatea acoperă cheltuielile suplimentare cu recoltarea în două etape.

VALORIFICAREA. Vestea bună pentru agricultori este că după recoltare, nu prea mai au bătăi de cap cu rapiţa. De obicei, procesatorii intră în afacere înainte de cultivare, aşa că agricultorii ştiu sigur că nu vor rămâne cu seminţele în hambare. Procesatorii străini de biocarburanţi, dar şi cei români care au intrat mai nou pe piaţă, se ocupă de mare parte din procesul de obţinere a materiei-prime şi supraveghează respectarea instrucţiunilor de cultivare. Unii dintre ei chiar oferă gratuit seminţele pentru cultivare. Practic, după recoltare, rapiţa este preluată de firmele de procesare, care vor fabrica, ulterior, uleiuri alimentare sau biodiesel. Din 2,5 tone de seminţe de rapiţă, adică atât cât se poate recolta, în condiţii bune, dintr-un hectar de cultură, se pot obţine în jur de 900 de kilograme de ulei crud, care poate fi procesat în biodiesel. 

Rapiţa produce biodiesel, un biocarburant din prima generaţie 

În prezent, sursele de energie sunt reprezentate de combustibilii fosili (petrolul, gazele naturale şi cărbunii), compuşi radioactivi şi alte surse (soarele, căderile de apă, vântul, mareele) care permit obţinerea de lucru mecanic şi căldură. Dintre acestea, petrolul şi gazele naturale sunt considerate ca fiind principalele surse energetice ale planetei. Aceste surse naturale sunt epuizabile şi nu mai pot fi produse din nou. Estimările efectuate pe baza nivelului actual de consum şi al evaluărilor privind rezervele certe de combustibili fosili arată că mai există petrol pentru consumul a încă 44 de ani, gaze naturale pentru încă 62 de ani şi cărbune pentru încă 280 de ani. Totodată, rezervele de combustibili fosili sunt repartizate neuniform pe glob, ceea ce creează deseori conflicte între state. Mai trebuie ţinut cont că, în ceea ce priveşte combustibilii fosili, cantitatea exploatată creşte de la an la an.

Conştiente de riscul imanent de a rămâne fără combustibili chiar pe durata vieţii actualei generaţii, autorităţile au început să caute soluţii alternative de energie. Aşa s-a ajuns la fabricarea biocombustibililor din biomasă. 

Biomasa este ansamblul materiilor organice nonfosile, în care se înscriu lemnul, pleava, uleiurile şi deşeurile vegetale din sectorul forestier, agricol şi industrial, dar şi cerealele şi fructele din care se poate face etanol. La fel ca şi energiile obţinute din combustibilii fosili, energia produsă din biomasă provine din energia solară înmagazinată în plante prin procesul de fotosinteză. Principala diferenţă dintre cele două forme de energie este că, în ceea ce priveşte combustibilii fosili, aceştia nu pot fi transformaţi în energie utilizabilă decât după mii de ani, în timp ce energia biomasei este regenerabilă, putând fi folosită an de an.

Biocombustibilul este un combustibil de natură biologică, ce folosesc, ca resursă, biomasa. În timp ce biocombustibilul este o sursă de obţinere de energie prin ardere, biocarburantul dezvoltă energie strict prin utilizarea în motoare cu ardere internă. Există două tipuri de biocarburanţi, cei din prima generaţie şi cei din a doua generaţie. Biocarburanţii din prima generaţie sunt bioetanolul (obţinut din diverse culturi precum cele de grâu, porumb, sfeclă de zahăr, pentru filiera bioetanol), şi biodieselul (obţinut din culturi precum cele de rapiţă, floarea-soarelui, arahide şi palmier de ulei). Biocarburanţii din a doua generaţie sunt obţinuţi din deşeuri lemnoase, din reziduuri alimentare şi industriale. Oamenii de ştiinţă susţin că utilizarea biocarburanţilor din cea de-a doua generaţie este cea mai indicată din punct de vedere ecologic şi etic pentru că, în primul rând, se folosesc reziduri şi, în al doilea rând, cultivarea de plante pentru biocarburanţi duce la scăderea culturilor pentru hrană în condiţiile în care o parte a plantei suferă deja de foame. În prezent, principalii biocarburanţi existenţi sunt bioetanolul, biodieselul şi biogazul.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) estimează că în 15 - 20 de ani, un sfert din energia şi combustibilii folosiţi la nivel mondial vor proveni din biomasă sau din surse alternative.

(Text publicat în revista "Magazin agricol", numărul 4, iulie 2008)

Etichete: rapiţa, culturi rapiţă, biodiesel, biocombustibil, recoltarea rapiţei, Marius Marinescu

Citeşte alte articole

Citeşte revista

Caută în site

Parteneri