Comerţ şi tradiţie de secole: Târgul de animale de la Pui

De secole întregi muntenii de pe culmile Retezatului şi ale Şureanului coboară de la sate cu mic cu mare de două ori pe an, primăvara, la începutul lui mai, şi toamna, în luna lui octombrie. Se adună cu toţii în târg la Pui, un sat prea bine cunoscut oamenilor din partea locului, dar atât de străin tuturor celorlalţi că nici pe internet nu prea s-a auzit de el. Şi vin cu gânduri mari, primăvara la târgul de animale, puşi pe comerţ, hotărâţi să cumpere sau să vândă din dobitoacele pe care le-au crescut peste iarnă prin ogrăzi, iar toamna, pentru nedeie, cu chef de petrecere şi, unii dintre ei, de-nsurătoare ori de măritiş.

Târgul de primăvară din anul acesta a semănat leit cu cel de anul trecut, cu cel de-acum zece ani, de-acum o sută şi două sute de ani. Nimic nu pare să fie altfel decât odinioară. Poate câte-o maşină să mai aducă aminte de vremurile de azi, dar sunt atât de puţine maşini şi acelea înecate în noroi şi atât de încărcate cu animale ori acoperite de prăcoiţe şi hamuri din piele că nici nu le vezi. În rest, oameni veniţi cu căruţe pline cu animale şi plecaţi cu purceii îndesaţi în saci, cu vreun ceaun nou de tuci şi cu nelipsiţii "pui ai târgului", turtă dulce cu oglindă. Prin târgul de la pui timpul pare să nu treacă.

Târgul de animale de la Pui s-a ţinut şi anul acesta tot pe 1 mai, aşa cum se ţine de când îi lumea. Veniţi de cu noapte din tot ţinutul şi chiar de mai departe negustorii au ocupat mai întâi zona târgului, un petec de pământ pe malul pârâului învolburat botezat din moşi-strămoşi Râu-Bărbat. Când se umplu de oameni şi animale toată valea şi urcuşul spre dealul abrupt ce străjuie lunca, negustorii au început să se aşeze unul lângă altul de la gura târgului spre dreapta şi spre stânga, pe şoseaua naţională.

Nici nu se crăpă bine de ziuă că Puii se umplură de oameni şi animale şi de toate nimicurile ce numai la târg le poţi găsi. Sute de metri de tarabe aşezate una lipită de cealaltă pe marginea şoselei şi alte sute şi sute înghesuite pe malul pârâului. Numai Dumnezeu ştie câţi negustori au bătut locul şi anul acesta... Ce-i de ştiut e că din târgul de la Pui nimeni n-a plecat nemulţumit. De găsit s-au găsit de toate şi, chiar dacă n-a fost gură de cumpărător care să nu se plângă de cât îi de scumpă ba una, ba alta, negoţul a mers şi mulţumiţi au fost şi cumpărătorii şi vânzătorii. 

Produsele locului: "puii târgului" şi virşli de Sălaş

Ca-n fiecare an porcii şi oile au ţinut jumătate din târg. Închişi sub coviltir prin căruţe porcii de toate vârstele s-au vândut, parcă, cel mai bine. Nici nu-ncepea bine negocierea că purceluşii erau smulşi de la ţâţa scroafei şi vârâţi în sacii de rafie care aveau să-i ducă la noua lor casă. Oile, netunse şi cu miei după ele nici n-apucau să rupă din iarba proaspăt încolţită pe dealul din târg că şi erau vârâte în căruţe sau în portbagaje de Dacii sau Aro-uri de stână. Din târgul de animale n-au lipsit nici caii, murani, cum cresc prin partea locului, vacile, caprele şi câinii ciobăneşti.

Nici negoţul din jurul târgului de animale n-a fost mai prejos, s-au găsit vrute şi nevrute, de la hamuri şi potcoave de cai, bice şi butoaie din lemn, până la talăngi pentru vaci şi oi, clopuri ciobăneşti, dar şi pălării domneşti, ceaune şi vase din tuci, prăcoiţe, haine, cizme de cauciuc şi câte şi mai câte. De departe cele mai căutate produse au fost "puii târgului", turtă dulce cu oglindă sau turtă pe şirag, şi acadelele, care au făcut deliciul copiilor, dar, parcă, şi mai mult al bătrânilor, încercaţi de amintirea vremurilor când le gustau întâia dată. Virşlii de Sălaş au făcut legea din nou, n-a fost trecător care să nu mănânce măcar o pereche, aşa... de gust. Nici nu-i de mirare că n-apucau să fiarbă bine-n oală, doar sunt la ei acasă, Sălaşul de Jos, locul de unde li se trage numele, e două dealuri mai încolo. 

Roman Bobin şi bătrâna Victoria, din Hobiţa (Hunedoara), vând vaci şi porci

"Anu' ăsta avem de vânzare vaci şi porci. Nu mai merge târgul ca odinioară, acum se caută animale de sacrificat, nu de crescut ca pe vremuri. Io vin la Pui la târg de flăcău, dar mama vine de demult, de când era şi ea copilă. De loc suntem de-aciea, din Hobiţa Puiului, din comuna Pui, nu din Hobiţa-Grădişte, asta e mai departe, peste deal", spune bărbatul.

Părintele Petru Druza, din Pui, vinde cai

"Sunt mândru, mai ales ca preot, că târgul se ţine la noi în comună şi vin şi eu cu ce pot. Acuma vând nişte cai, dar anii trecuţi am avut şi bivoli şi oi. Nu prea merge vânzare anu' astă, ce să spun. De când vin la târg? Da' cine mai ştie... Când eram copilandru băteam târgu' toată ziua", spune părintele Druza.

Leonora Panatie, din Federi (Hunedoara), vinde purcei

"Mi-s din Federi, de unde ş-o luat păcatul zîua bună, cum se spune pe la noi, şi tucma de-acolo din vârful muntelui am venit. Noi cu asta ne ocupăm, creştem oi, porci şi vite. Acum am de vânzare scroafa asta cu purcei", explică femeia.

Ionel Dragotă, din Ohaba-Ponor (Hunedoara), oier

"Vin an de an de când eram copil, mai ales că mi-s de-aici din comună, din Ponor. Vin des la târg cu oi, dar şi cu vaci. Îi tot mai greu cu animalele, dar ce să faci, le creşti şi cauţi să scoţi un ban pe ele să ai şi tu un rost", spune bărbatul.

Gheorghe Durancea, din Toflea (Galaţi), vinde "ceaoane" 

"Noi facem din bătrâni <> şi le vindem prin târguri. Eu îs de loc din judeţu' Galaţi, iar la Pui vin doar de vreo cinci ani. Când eram mic mergeam la târguri cu bătrânu', da' prin partea noastră, pe-acolo", explică bărbatul.

Hajnal Ciupei, negustoreasă de clopote, potcoave şi hamuri

"Vin la Pui la târg de vreo zece ani. Tata face clopote de 60, 70 de ani şi m-o învăţat şi pe mine. Bătrânul venea an de an, aducea clopotele în spate cu raniţa, acum noi ne-am modernizat, le aducem cu maşina, da' clopotele tot de mână le lucrăm", spune femeia.

Elena Căcean, din Hunedoara, vinde "puii târgului" şi acadele

"O, păi vin la Pui de când eram micuţă. Pe vremea aceea turta dulce o făceau părinţii mei acasă şi veneam aici ca s-o vindem. Eu acum am moştenit doar obiceiul de a veni la târg să vând turta că de făcut turta în casă nu mai se poate. Ai nevoie de autorizaţii peste autorizaţii, aşa că o cumpăr de la fabrica de pâine şi eu doar o vând. Măcar atâta să mai păstrăm din tradiţie", spune Elena Căcean.

Familia Loza, din Şerel (Hunedoara), a cumpărat patru purcei la sac

"Am vândut un miel şi am cumpărat patru purcei la sac", "Suntem fii de mineri d-aci din comuna Pui, dar din satul Şerel", "Ne bucurăm că se ţine târgul la noi în comună, cum să nu ne bucurăm", spun, rând pe rând, negustorii din familia Loza.

Ciobăneasă din Goreni (Mureş), a cumpărat oi "din rasa cu cap negru"

"Am venit special la Pui să luăm oi din rasa asta cu cap negru, "bucălăi", cum le zice. La noi nu se găsesc dintr-astea, da' am auzit că-s mai bune de lapte şi am zis că să vedem. Târgul merge bine, sunt preţuri bune. Îi prima dată când venim aci, la Pui, da' om mai veni şi data următoare că merge bine preţul", spune ciobăneasa.

Pavel Stanciu, din Ohaba-Ponor (Hunedoara), a cumpărat un ceaun de tuci

"Vin la Pui de demult de tot, 60 de ani să tot fie, mi-am adus şi copiii, apoi, şi nepoţii. Acum n-am luat mare lucru, un ceaun d-¬ăsta mare de tuci", explică bătrânul.

(Text publicat în revista "Magazin agricol", numărul 3, iunie 2008)

Etichete: Pui Hunedoara, targ agricol Pui, targ de animale Pui

Citeşte alte articole

Citeşte revista

Caută în site

Parteneri