Cererile pentru prima pe cap de ovină/caprină se depun până la 15 iunie
Articol de Magazin agricol
Adăugat la 12 iulie, 2011, în Creşterea animalelor
Adăugat la 12 iulie, 2011, în Creşterea animalelor
Ajutor de stat. Crescătorii de ovine şi caprine care vor să beneficieze şi anul acesta de prima pe cap de ovină/caprină trebuie să depună, până la data de 15 iunie, solicitările de sprijin la centrele locale şi judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Cererile-tip se ridică de la centrele APIA şi trebuie să fie vizate de asociaţiile de crescători de ovine sau caprine de care aparţine fermierul.
Pe lângă această cerere-tip, crescătorii mai trebuie să prezinte la APIA următoarele documente: în cazul persoanelor fizice, o copie după buletinul sau cartea de identitate sau, în cazul persoanelor juridice, o copie după codul unic de înregistrare sau certificatul de înregistrare, dovada înscrierii în evidenţa APIA şi contul bancar unde vor să primească ajutorul financiar.
Prima pe cap de ovină/caprină se acordă crescătorilor de ovine sau/şi caprine care au un număr de cel puţin 50 de femele ovine sau 25 de femele caprine, care au împlinit vârsta de minimum 1 an până la data de 31 martie 2011. Efectivul de femele ovine şi femele caprine pentru care se solicită prima trebuie să fie înscris la Registrul Naţional al Exploataţiilor Agricole la data solicitării primei. Valoarea primei pe cap de ovină/caprină variaza de la un an la altul, anul trecut fiind de 40 de lei / cap de animal. (A.J.)










