Albalact: Ţăranii care vând în pieţe, vinovaţi pentru evaziunea din sectorul lactatelor
Articol de Magazin agricol
Adăugat la 1 noiembrie, 2011, în Creşterea animalelor
Adăugat la 1 noiembrie, 2011, în Creşterea animalelor
Declaraţie. Ţăranii care vând în pieţe, fără acte, sunt vinovaţi pentru evaziunea din sectorul lactatelor, a declarat, în data de 22 septembrie, preşedintele companiei producătoare de lactate Albalact, Raul Ciurtin, ca reacţie la afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu, care a spus că se vor lua măsuri foarte dure de control al lactatelor importate pentru a evita evaziunea fiscală, informează agenţia Mediafax.
"Nu ştiu să existe evaziune fiscală pe piaţa laptelui, în cazul importurilor. (...) Eu nu cred că există producători şi importatori de lactate pe piaţa neagră, ci doar ţărani care vând direct sau în pieţe, nefiscalizat", a spus preşedintele Albalact, Raul Ciurtin. În contextul unei discuţii despre măsurile împotriva evaziunii fiscale şi a contrabandei, preşedintele Traian Băsescu declara, în data de 21 septembrie, că se vor lua măsuri foarte dure de control al lactatelor importate. "Pot să vă spun, şi, dacă asta sperie pe cineva, va trebui să ştie de pe acum, că se vor lua măsuri foarte dure de control al lactatelor, care nu vin numai din Olanda, vin şi din Polonia, şi din Ungaria şi de peste tot", declarase preşedintele Traian Băsescu.
Piaţa laptelui este estimată de preşedintele Albalact, Raul Ciurtin, la aproximativ 800 de milioane de euro, de aici fiind excluse produsele vândute de ţărani în pieţe, importurile reprezentând 10 - 15% din volumul total al pieţei. (M.F.)










